04.20.12

Nivelul ştiinţelor şi conceptul de minune

Posted in Inteligenţă emoţională at 10:13 am

Multe evenimente  ce au avut loc pe pământ şi au fost cunoscute de oameni (şi au fost încercări de a fi aduse la cunoştinţa publicului) au fost catalogate drept minuni. Minuni ale naturii, minuni ale lui Dumnezeu, minuni ale istoriei etc.nu mi-am propus să fac o statistică a minunilor cunoscute ale acestei lumi.

M-am întâlnit recent cu un astfel de fenomen, catalogat drept minune a lui Dumnezeu (nişte moaşte – ale unor pustnici – au început să emane miros de mir), iar eu am simţit (inteligenţa emoţională) să nu mă conformez acestui percept de minune.

Citisem mai demult (înainte de anul 2000) o idee a unor persoane non-conformiste: nu există lucruri inexplicabile ci, doar, lucruri pe care nivelul ştiinţelor actuale nu le poate explica.

Fiind adept al ideii exprimate mai sus şi luând la cunoştinţă multitudinea de evenimente catalogate drept minuni de ştiinţele actuale, am tras concluzia că nivelul ştiinţelor este foarte, foarte mic slab… unele ştiinţe fiind chiar greşit fundamentate – fără sorţi de evoluţie, ci fundamental schimbate/înlocuite.

De multe ori ne punem întrebarea dacă viaţa omului are vreun sens/scop. Mulţi filozofi atribuie vieţii un sens, un scop. Unii spun că scopul vieţii umane este cunoaşterea. Eu am ajuns la concluzia că scopul vieţii ar fi mărirea conştiinţei, cunoaşterea fiind doar un mijloc de a mări conştiinţa personală.

Ne mai mirăm că în aceste vremuri de criză, unii oameni se comportă aproape inconştient? Păi… dacă nivelul ştiinţelor este mic în faşă sau chiar greşit, cunoaşterea fiind în pas cu nivelul ştiinţelor, adică tot în faşă sau greşită, automat şi conştiinţa omului este în faşă sau aproape nulă.

 

04.16.12

Experienţa de viaţă înainte de pustnicie

Posted in cultura, Inteligenţă emoţională at 10:10 am

Viaţa de pustnic este grea. Chiar dacă se apropie mai mult de viaţa naturală, lăsată de Dumnezeu pe pământ, nu trebuie neglijate facilităţile confortabile ale vieţii moderne. Apa – atât de necesară vieţii – chiar dacă de la izvor este mai curată şi mai bună, este mult mai facil să o luăm de la robinel.

Mă întreb: ce probleme de viaţă a avut X, că a ales să trăiască ca pustnic?

Pentru pustnicul Dragoş Pâslaru, din articolul de aici:

http://www.mediaddict.ro/2012/04/pustnic-dragos-paslaru-traieste-in-inima-muntilor-fara-apa-si-curent/

am tras concluzia că decizia de a deveni pustnic a fost influenţată şi de coma suferită. În timpul acelei come a avut loc, probabil, şi o scurtă scanare a vieţii de dincolo  Nu a renunţat complet la confortul modern, inclusiv la ideea de socializare: motanul.

Pentru unii pustnici, un motiv pentru continuarea vieţii de pustnic, este că nu mai are cale de revenire la viaţa modernă. Nu doar dragostea pentru cele divine, îl ţine în pustietate ci şi lipsa unor mijloace de revenire la un trai modern, decent.

04.15.12

Pustnicii religioşi

Posted in cultura, Inteligenţă emoţională at 10:06 am

Într-o pagină web, a unui forum de discuţii, am găsit o constatare interesantă… care, din păcate, cultura mea generală fiind cam precară, nu o pot confirma sau infirma, dar m-a pus pe gânduri:

http://www.9am.ro/comunitate/forum/view_topic/19321/ce-credeti-despre-Biserica-Ortodoxa-Romanasi-preotii-ei/ce-credeti-despre-Biserica-Ortodoxa-Romanasi-preotii-ei-pagina-70.html

se zice:

“nicio religie nu cere sa devina nimeni pustnic!”

Nu ştiu ce se mai spune în acea pagină, nu am citit (încă) părerea diverşilor participanţi la discuţie… mă bazez pe inteligenţa mea emoţională.

Trec peste nevoia de socializare a omului secolului FaceBook şi mă rezum doar la experienţele mele de viaţă. Am ajuns la concluzia că omul este o fiinţă socială, pe care Dumnezeu (mama Natură) l-a făcut să trăiască în gaşcă (elefanţii, caii sălbatici, maimuţele, tot în gaşcă trăiesc, nu pustnici ca urşii) dar să aibă o putere personală să nu sufere atunci când rămâne singuri.

Astfel de retrageri în pustiuri (în sine însuşi) mă duc cu gândul la practicile yoghine tradiţionale, când practicantul se retrăgea într-o peşteră şi medita de zor.

Nu cunosc perceptele religioase să pot concluziona dacă acei oameni, care au ales să devină pustnici, au fost prea dogmatici… în credinţa lor. Din ceea ce am citit (dacă religia nu cere să devii pustnic), se pare că unii oameni aleg calea pustietăţii din cauza anumitor imbolduri interioare (inteligenţa lor emoţională).

04.13.12

Ne închinăm la zei străini

Posted in Inteligenţă emoţională at 9:45 am

Ideea din titlu mi-a venit după ce am aflat că nişte români au optat pentru o viaţă mai naturală, retrăgându-se într-o zonă montană şi înfiinţând un mic sat, la marginea unei păduri. Ei susţin că au făcut aceste lucruri conducându-se după ideile din cărţilelui Vladimir Megre despre Anastasia şi cedrii sunători ai Rusiei.

Ideea din titlu, venită la mine pe calea inteligenţei emoţionale, aş putea-o traduce raţional: de ce noi ca români, locuitori ai unui spaţiu geografic, adoptăm concepţiile unor oameni, locuitori ai altor spaţii geografice.

Nu mă rezum doar la cărţile lui Vladimir Megre, ci mă extind la alte cărţi ai altor autori, traduse în româneşte şi publicate la diverse edituri.

Mai recent am citit:

http://www.formula-as.ro/2012/1007/societate-37/pustnicii-nevazuti-din-muntii-bucovinei-14766

care mi-a argumentat la nivel raţional că am intuit un lucru interesant, având o legătură directă cu prezentul actual al vieţii noastre pe aceste meleaguri.

Sunt departe de a crede (român fiind am început să cred ideile toltecilor: aplic al 5-lea legământ – simţul îndoielii) diversele amănunte din articol dar, conform vorbei din bătrâni: “fără foc, de unde fum”… ceva, ceva tot trebuie să fie.

Probabil, până în zilele noastre (2012 crizat) nu s-a găsit un Vladimir Megre românesc, care să călătorească în acele tărâmuri… sau poate pustnicii nu intenţionează să vorbească cu nimeni, rugându-se lui Dumnezeu să fie protejaţi şi să nu fie deranjaţi.

Oarece puteri paranormale au şi ei, înclin să cred ceea ce scrie în articol, că la vârste înaintate sunt lucizi, având cu cine purta o discuţie logică, bazată pe realităţi, nu pe teorii simandicoase:

“Era lucid, senin, inainte de a se aseza in groapa proaspat sapata”

04.10.12

Invidia sau ciuda pe creaţie – extindere

Posted in controlul minţii, Inteligenţă emoţională at 10:01 am

După şedinţele de empatie cu vieţuitoarele înaripate, descrise în post-ul anterior, mi-am adus aminte că mama Natură (Dumnezeu) a făcut creat şi alte vieţuitoare… îmblănite.

Nu mă refer la îmblănitele domestice (câini, pisici, cai, vaci)! Ele trebuie să muncească pentru haleala zilnică. Dacă nu muncesc, bipezii nu le dau haleala, le vinde sau le arde vreo două cafteli (folosind deseori nişte pari)

Mă refer doar la îmblănitele sălbatice, care trăiesc prin păduri şi mănâncă ce găsesc şi când găsesc. Dar nici cafteală nu servesc dacă nu satisfac dorinţele stăpânului. Se spune că ele trăiesc într-o libertate mult mai mare decât îmblănitele domestice.

Animalele au cele 5 simţuri (văz, auz, miros, gust, pipăit) dar au şi un simţ al pericolului dezvoltat. Unele animale, ce locuiesc în pământ (şoareci, cârteţe), simt cu câteva ore înainte, producerea unor cutremure.

Poveştile tradiţionale spun despre urşi şi obiceiul lor de hibernare iarna, că: dacă iese ursul din bârlog primăvara… şi apoi se duce din nou în bârlog şi îşi prelungeşte şederea, înseamnă că se anunţă o primăvară friguroasă.

Nu pot să garantez veridicitatea cestei poveşti dar, “de unde fum, fără foc”… ceea ce mă interesează pe mine, despre viaţa urşilor şi conţinutul acestui post, este că urşii simt cum va fi vremea fără a recepţiona buletinul meteo al specialiştilor, pe vreun post TV, prin unde electromagnetice.

Mă întreb: de ce omul nu mai are acest simţ al naturii, al vremii ce va veni? O fi fost Dumnezeu (mama natură) aşa crunt, în actul creaţiei? să nu-i dea omului acest simţ? Sau acest simţ s-a atrofiat la om, datorită unui îndelung proces de decădere (apropo de cele 10% din creier folosite… cu ce se ocupau celelalte 90%?)?

04.08.12

Invidia sau ciuda pe creaţie

Posted in controlul minţii, Inteligenţă emoţională at 8:37 am

De un an de zile stau acasă datorită unor întâmplăti (sau nimic nu este întâmplător) ne-fericite care mi-au pus viaţa în noi situaţii ce m-au făcut să gândesc din alte puncte de vedere viaţa mea, dar şi viaţa în general.

O altă întâmplare este că blocul în care locuiesc este în vecinătatea unor copaci… în care şi-au făcut cuib mai multe păsări. Nu ştiu cum li se spune (vrăbii, rândunele, ciori, privighetori etc.), nu le urmăresc cu privirea, nu le dau haleală (firimituri de pâine sau mămăligă), le-am remarcat din cauza gălăgiei (ciripit) zilnice pe care o fac.

Datorită prezenţei lor, mi-am propus (ca exerciţiu de extindere a inteligenţei emoţionale) să practic o mică empatie cu aceste zburătoare. După scurte incursiuni auditive, în lumea lor ciripitoare, am ajuns la concluzii deloc mulţumitoare pentru mine şi specia mea de animale bipede ne-purtătoare de coadă.

Concluzii ce mi-au general în latura psihică a fiinţei mele, sentimente deloc agreate: invidie, ciudă etc. pe întrega creaţie a naturii.

Se spune că oamenii (fiinţe bipede, fără coadă) ar fi un fel de animale superioare, create de Natură (Dumnezeu) ca o încununare a creaţiei, fiind şi cele mai iubite favorizate creaturi.

Dar de ce aceste mici înaripate (cu o viaţă totală de câţiva ani… nu 70 – 80 ca viaţa bipezilor) nu trebuie să muncească pentru haleala zilnică, nu trebuie să meargă la cumpărături (piaţă, supermarketuri etc) sau să stea la coadă.

Au şi înaripatele cap! Probabil au şi creier! Oare ele tot 10% din neuroni folosesc?

Au şi ele state, guverne, preşedinţi, prim-miniştri, primari? Sau trăiesc aiurea… după cum “le duce” conştiinţa?

04.06.12

Moartea şi concepţiile/obiceiurile din timpul vieţii

Posted in cultura, Inteligenţă emoţională at 10:07 am

În multe cazuri “întâlnirea cu moartea“, a schimbat comportamentul oamenilor în viaţa cotidiană. Unii au devenit mai buni, alţii mai răi, mai egoişti etc.

Eckhart Tolle numeşte “întâlnirea cu moartea” ca fiind “noptea întunecată a sufletului“. Altcineva, îi spune, cu mai mult simţ filozofic, “iniţierea morţii”. Nu denumirea este importantă, ci evenimentul şi urmările lui.

Am avut mai multe întâlniri cu dama de negru moartea. Nu pot spune dacă aceste întrevederi m-au făcut mai bun sau mai rău. Cert este că mi-au schimbat viziunea asupra vieţii. Nu văd viaţa ca un dar şi moartea ca un sfârşit. Am scăpat de frica de moarte. Iar acest fenomen (lipsa unui sentiment: frica de moarte) este foarte explicabil, chiar şi pe cale raţională, nu doar emoţională.

Incursiunile mele, prin tărâmul celălalt, m-au făcut să vin înapoi cu o părere bună. În mare, aş putea spune că: dincolo este mai bine decât aici. Din acest motiv a dispărut frica de moarte. De ce să mă mai tem, dacă mă voi duce undeva unde va fi mai bine?

Acest aspect, faptul că dincolo este mai bine decât în viaţă, este surprins în sufism (cult religios din Asia). Se spune că Dumnezeu, după ce a făcut omul pe Pământ, apus pe îngeri şi arhangheli să cânte şi să joace, astfel încât să producă veselie omului. Un înger l-a întrebat pe Dumnezeu:

- Nu mi se pare corect! Noi, îngerii, să-l veselim pe om, această creatură inferioară nouă?

Dumnezeu ar fi răspuns.

- Viaţa omului este destul de grea, măcar atâta săl veselească… să-i facă viaţa mai suportabilă.

Sunt creştin, ştiu câte ceva din cele scrise prin Biblie sau spuse de Iisus, dar nu pot nega ceea ce am trăit: experienţa morţii… şi concluziile finale.

04.04.12

Sistemul medical al mileniului III

Posted in cultura, Inteligenţă emoţională at 8:58 am

Despre părerea mea proastă despre sistemul medical actual am mai scris. Am citit:

http://dincolo-de-limite.blogspot.com/2012/03/proiectul-101010-doc.html?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+DincoloDeLimite-BeyondTheLimits+%28Dincolo+de+limite++-++Beyond+the+limits%29

şi mi-am dat seama că se poate şi mai rău – că sunt oameni care au o părere şi mai proastă despre tot sistemul medical şi farmaceutic.

Trec peste ideile prea catastrofale din articol/film, considerându-l doar un argument al ideii că: “tot ce ştim despre medicină, s-ar putea să fie greşit!”

 

03.29.12

Contactul, în mod public, cu o civilizaţie extraterestră

Posted in Inteligenţă emoţională at 10:12 am

Citeam:

http://dei-matei.blogspot.com/2012/03/un-important-mesaj-de-la-extraterestrii.html?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+Dei-MesajeDeSuflet+%28Dei+-+Mesaje+de+suflet%29

şi m-am gândit să mă dau mare, măcar aici, pe blogul meu, ca fiind mare ştiutor şi în materie de extratereştri. Ajungând la fraza:

“Propunerea înţeleaptă din această scrisoare-mesaj este ca fiecare dintre noi să hotărâm cât mai repede cu putintă că a venit momentul unei apariţii covârşitoare a extratereştrilor ce aparţin unei civilizaţii foarte avansate, apariţie ce se va produce în simultaneitate, în mai multe locuri, pe cerul planetei noastre la un moment dat.”

aş avea multe de comentat!

Zice: “fiecare dintre noi să hotărâm“… nu cred că noi oamenii (fiinţele bipede, locuitori ai planetei albastre, folosind 10% din capacitatea creierului) am putea avea “puterea” de a hotărâ contactul cu alte civilizaţii. Gagiii ce zboară cu farfuriile zburătoare, chiar dacă sunt mai urâţi ca oamenii, s-ar putea să folosească mai mult de 10% din capacitatea creierului… s-ar putea să aibă o altă înţelegere asupra realităţii.

Suntem prea sălbăteciţi să ia un contact direct cu noi. Nu ar avea ce discuta cu noi. Pe noi, oamenii Terrei, ne preocupă anumite chestiuni (teorii despre o posibilă realitate). Pe ei îi preocupă alte probleme (practici existenţiale… nu teorii şi păreri despre o posibilă realitate)

03.28.12

Învăţând din experienţă

Posted in Inteligenţă emoţională at 9:07 am

Am citit un articol interesant şi pe care îl consider foarte adevărat şi important în viaţa oamenilor. Articolul l-am citit pe blog-ul

http://eulinterior.blogspot.com/

şi, datorită importanţei mari, pe care i-o acord, îl voi copia mai jos.

Chiar din titlu:

“Îţi faci curajul să accepţi că toate afirmaţiile exterioare ale celorlalţi, chiar şi ale celor care sunt priviţi ca şi învăţători mari, sunt doar nişte vorbe care spun despre ei, nu despre tine”

se “demolează” valorile acestei civilizaţii moderne.

“Odată ce ai învăţat să-ţi golesti atenţia de tot ceea ce mentalul tot încearcă să te înveţe şi de tot ceea ce sentimentele te îndeamnă să faci, atenţia ta devine o unealtă tot mai curată. Începi să percepi că există ceva în spatele lumii pe care înainte o vedeai doar ca şi materie. Te apropii de un animal, de un copac, şi simţi senzaţii puternice de familiaritate, de radiere intensă pe care nu o poţi descrie decât ca şi bucurie spontană. Dar nu e bucurie. E mai mult. E plenitudine. Te entuziasmezi şi intervine frica de a nu o pierde sau de a o explica prin vreo idee citita dintr-o carte. Si din nou ai cedat gandurilor si emotiilor… Din nou te-ai descentrat de pe Liniste. Inca puterea tariei tale nu este indeajuns de dezvoltata, dar mai lucrezi. Iti dai seama ca nu esti in stare sa faci o analiza clara a ceea ce traiesti, asa ca revii spre Liniste. Practici des asta si treptat iti inlocuiesti obiceiurile de a da ascultare totala mentalului si emotiilor. Ele incep sa fie tot mai usor de controlat, nu prin impunere ci prin atentia ta interioara de care acum esti constient ca de un nou “organ” al fiintei tale. Acum tu alegi ce sa spui, ce sa gandesti, ce este important dintre sentimentele si ideile tale. Auzi vorbindu-se despre maestri, despre invatatori, despre cum este “bine” sa fii, ce inseamna sa fii “iluminat” sau despre mult-discutatul “ego”. Ratiunea iti arata ca da, acele vorbe sunt corecte si ca ar trebui sa le urmezi, sa faci asa. Ah, din nou… Ai cedat si ai facut ceva ce altii ti-au spus ca e bine, ca asa trebuie sa fii de fapt daca ti-ai depasit “egoul”, ca asa trebuie sa fie un practicant spiritual de fapt. Ai uitat de tine insuti inca o data si atentia ta a alunecat in plasa gandurilor si emotiilor prea mult. Revii incet si-ti dai seama ca tu esti tu. Asa cum descoperi ca esti, prin aceasta atentie calma si detasata, asa te manifesti, asa trebuie sa te manifesti. Iti faci curajul sa accepti ca toate afirmatiile exterioare ale celorlalti, chiar si ale celor care sunt priviti ca si invatatori mari, sunt doar niste vorbe care spun despre ei, nu despre tine. Tu te urmezi pe tine insuti, pentru ca esti un fragment din Creatie la fel ca si fragmentul numit “invatator spiritual” sau “maestru” sau alti oameni cu astfel de titluri. Iti dai seama cat de greu este sa crezi in tine si in puterea din tine, in bucatica din Creator care esti, cand din exteriorul fiintei tale pamantene vin atat de multe idei si argumente care de obicei te deviaza de la a te explora si a-ti onora unicitatea. Uneori alegi sa te retragi din lume, sa iei o pauza, sa-ti pui ordine in ganduri, sa-ti golesti mentalul de ideile care nu au ce cauta acolo. De ce ? Pentru ca vezi ca nu servesc fiinta ta. Cum ? Prin atentia detasata a ceea ce esti, dincolo de mental si emotii. Incepi sa intelegi de ce multi invatatori din trecuturi au ales sa se duca in pustiuri des, sa scape de nebunia lumii. Incepi sa-ti dai seama ca toate invataturile spirituale din carti si din scripturi sunt doar carcase, hrana mentala, pana nu le descoperi in tine insuti tot prin aceeasi atentie launtrica. Treptat, devii mai curajos, incepi sa ai incredere in cautarea asta singuratica de altfel dar foarte roditoare. La inceput parea mult mai greu, credeai ca nu ai destul timp, ca nu poti sa o faci. Acum te gandesti inapoi si-ti dai seama ca acestea erau produsele mintii; evident, o ierti pentru ca atata stie mintea. Nu ai pus alte idei in ea, si atunci de ce ti-ar da altfel de ganduri ? Dar ai inceput deja sa o cureti de prejudecati si lucruri neverificate. Iti amintesti pentru o clipa de spusele lui Buddha, care te indeamna sa nu crezi nimic pana nu ai verificat si descoperit singur, chiar si daca acele spuse ar veni de la insasi un iluminat. Onoreaza-ti fiinta… Aceste cuvinte au total alt sens acum. Au sens viu in tine, pentru ca traiesti dupa ele fara sa te fortezi. Intelegerea ta se duce treptat pe o alta cale. Acum, mintea ta este tot mai curatata de idei imprumutate si incepe sa lucreze pentru tine, pentru ca ai pus in ea doar ceea ce ai descoperit in si prin tine insuti, prin Atentia fiintei tale. Mai ai scapari uneori, dar rapid iti dai seama ca ai deviat de la Atentia centrata si te reintorci in linistea templului tau interior. Mintea si emotiile se supun si se aseaza langa tine, asteptand sa le folosesti din nou. Treptat, toate impulsurile lor de a te mai controla se vor dizolva. Acum stii ca esti mult mai mult de-atat, si puterea lor scade. Le folosesti aici in lumea asta pentru diverse lucruri, atat cat ai nevoie. Apoi te retragi in Linistea din tine unde se deschid alte lumi. Lumi care nu au nevoie de minte sau de emotii. Lumi in care senzatiile traite sunt de total alta natura. Poti sa ii dai voie mintii, sub stricta supraveghere a Atentiei, sa converteasca acele experiente in cuvinte. Dar acele cuvinte vor avea acelasi sens doar pentru cei care au trait la fel ca si tine. Pentru ceilalti e doar o hrana mentala care le da in continuare de lucru sau le ridica semne de intrebare. Iti dai seama cat de multe poti acum formula, cate idei poti spune despre acele lumi spirituale, pentru ca le traiesti in fiecare clipa. Ti-ai pregatit mentalul, curatandu-l de idei imprumutate si acum este foarte usor sa exprimi ceva despre Spirit, simplu si direct, chiar daca prin cuvinte care nu vor cuprinde niciodata intregul sens al experientelor tale. Realizezi ca taria ta launtrica te-a dus aici, curajul de a cerceta singur ceea ce esti, ca sa poti apoi cerceta restul Creatiei. Te-ai transformat in propria ta unealta de cautare si experimentare, cand mai demult erai doar un ghem de idei imprumutate din carti si vorbe, un ghem de sentimente confuze care odata erau placute, odata te deviau si treceai in neliniste.”