05.12.12

Hipotensiunea şi dorinţa de a trăi

Posted in Inteligenţă emoţională, personale at 11:15 am

Alături de multiplele neajunsuri ale vieţii cotidiene, beneficiez şi de o tensiune variabilă. Am noroc doar de o variaţie între valorile normale şi cele minime, numită hipotensiune. De valori mari am scăpat; hipertensiunea încă nu m-a vizitat.

Fiind un ne-ascultător al sistemului de valori al vremurilor cotidiene (ar trebui să merg la nenea doctor şi să-i urmez cu străşnicie sfaturile şi indicaţiile), am încercat (ajutat de atotcunoscătorul Google) să mă documentez, să înţeleg ce se întâmplă.

Inteligenţa emoţională mi-a semnalat anumite idei-ipoteze-evenimente care, din păcate, m-au îndepărtat şi mai tare de teoriile medicale în vigoare. Prima, şi cea mai tare importantă:

- tensiunea este un efect… un simptom! Nu este o problemă în organism. Tensiunea este generată de o anumită problemă, cauză.

Simt şi numite explicaţii mai amănunţite:

Temsiunea este valoarea presiunii sângelui în vase şi depinde de mulţi factori: inima ce bate/pompează sângele prin vase, calitatea vaselor (colesterol depus pe pereţi) etc.

Într-un site de medicină tradiţională (idei considerate aiureli, de teoria medicală modernă) am găsit o idee care se conformează cu problemele concepţiile vieţii mele cotidiene: “suferă de hipotensiune persoanele ce şi-au pierdut motivaţia de viaţă“.

Da! Mi-am pierdut motivaţia de viaţă! Nu mai am nici o dorinţă de viaţă, în această lume haotică, cu comportamente dereglate. Când derulez evenimentele din viaţa mea: întâi a apărut dispariţia motivaţiei de viaţă şi apoi, 2-3 ani (ca efect), hipotensiunea (probabil şi alte probleme, dar ne-măsurabile de sistemul medical modern).

Am conştientizat această înlănţuire cauză-efect (motivaţie de viaţă – hipotensiune) de prin anul 2011. De mai mult de 5 luni încerc să găsesc un motiv de a continua viaţa asta de kkt. Încerc zi de zi (timp am), citesc mult – fel de fel de documente şi ştiri pe Internet. Numai negativităţi… care au efect invers: îmi dau motive să abandonez acestă viaţă haotică. Dar totuşi, deschid ochii în fiecare dimineaţă… motiv pentru care continui cercetarea: caut un motiv să trăiesc.

11.09.11

Relativitatea bine rău apare nuanţat în filmul The Living Matrix

Posted in cultura, personale at 9:21 am

Pe la minutul 30 în filmul “The Living Matrix” se spune

“Şi am gândit: Ok… îmi pot da seama că, această tumoare, nu a fost complet rea! Dar dacã a avut un scop sau un motiv, de a apãrea? Fiindcă e evident că, a făcut
o treabă bună, până acum. Deci are un scop de a fi aici şi încă e aici. Poate că mai existî un scop!”

Povestea cu tumoarea m-a dus cu gândul la ale mele şi am găsit o mare asemănare. În 1983, având 14 ani, am făcut diabet. Cu analize k lumea, nu putea fi vorba de un diagnostic eronat. Aveam toate simptomele. Am fost luat în observaţie de clinica Cantacuzino (actualmente Paulescu) din Bucureşti.

M-am jelit ani de zile. Şi alţi oameni mă jeleau: aşa tânăr şi bolnav, o boală aşa gravă. Acuş, acuş, împlinesc 30 ani de când posed glicemii a-normale. Fiinţele alea, în halate albe (numite doctori), se miră cumde mai trăiesc. Orice aş păţi, se dă vina pe complicaţiile diabet-ului.

Acu’ la bătrâneţe m-au apucat şi pe mine gândurile SF-istice. Chiar în acest an, 2011, cu timp liber berechet, mi-am pus problema: diabetul a avut şi efecte benefice în viaţa mea! În 1990 am început să fac yoga, pentru a scăpa de diabet. Diabetul m-a determinat să fac yoga. Aşa am luat cunoştinţă de filozofiile orientale. Dacă nu era diabetul, poate nici acum nu ştiam de existenţa filozofiilor alternative.

Diabetul a fost rădăcina multor obiceiuri ale mele: teorii ale ştiinţelor medicale contemporane (nu m-am rezumat doar la insulină, mâncare şi gânduri de înmormântare… am încercat să înţeleg), am urmat şi regimuri ale medicinei alternative (prin 1996 am băut 2 litri de ceai de afine pe zi, timp de trei luni). Prin 1997-1998 mi s-a pus diagnosticul diabet Mody. Este altceva, nu boală de pancreas. Nu intru în amănunte… că blog-ul ăsta nu este medical.

Diabetul a fost motivul pentru care am ieşit din “fuga pentru bani“, acordând prioritate traiului vieţii… nu agoniselii.

10.26.11

Fan Steve Jobs – inteligent emoţional

Posted in personale at 2:33 pm

Este o caracteristică a multor oameni, să aibă în viaţă fani – oameni pe care să-i aprecieze în mod deosebit. Până la 20 ani, tinereţea cumprinzându-mă, am avut mulţi fani (de care cu greu îmi aduc aminte).  Din acele vremuri, petrecând mai mult timp cu mine însămi şi cu diverse cărţi, am început să răresc stratul de persoane apreciate – numărul fanilor a scăzut… ajungând în acest 2011, cu un singur fan: Gurdjieff.

Mai nou, am primit pe una din listele de discuţii găzduite de Yahoo, traducerea unui discurs a lui Steve Jobs la ceremonia de absolvire a studenţilor Universităţii Stanford, din anul 2005.

Acest discurs (traducerea lui, spersă fie corectă) m-a pus pe gânduri: să devin fan Steve Jobs – nu pentru invenţiile lui geniale, ci pentru filozofia lui de viaţă.

Se pare că Steve Jobs şi-a ghidat viaţa cu inteligenţa emoţională de care dispunea, nu cu ajutorul conceptelor şi valorilor sociale, din mediul în care a trăit.

Îmi cer scuze traducătorului – fără invoirea lui, voi copy-paste discursul lui Steve Jobs în următoarele post-uri, făcând, pe unde este cazul, comentarii personale – conforme cu filozofia mea de viaţă.

Da! Am şi eu filozofie de viaţă, nu numai barosanii literaţi!

10.22.11

Webmaster – războiul browserelor

Posted in personale at 9:38 am

Lovit de criză, programator Java fiind (plină cartea de muncă de joburi Java), simt (inteligenţa emoţională e de vină) să mă ţin la curent cu ultimele tehnologii web. Simt că ar trebui să atentez la un job de webmaster, să nu mă las pradă obiceiurilor… de programator Java.

E la modă reţelele sociale, FaceBook fiind pe primul loc. Am cont, dar nu îl vizitez zilnic. Azi l-am vizitat dar nu am reţelit social, ci m-am ţinut la curent cu o ultimă “evoluţie tehnologică“: războiul browserelor, într-o imagine foarte sugestivă:

O realitate puţin forţată… dar adevărată.

10.18.11

Interese şi indiferenţă proprie – eu şi viaţa

Posted in Inteligenţă emoţională, personale at 3:31 pm

Aveam o caruţă de interese (plină ochi… şi remorcă). Mânat de interese + curiozitaţi, aveam o viaţă foarte activă: abia prindeam 6 ore de somn pe noapte (uneori aţipeam prin mijloacele de transport în comun, în drumul casă-servici). Aveam o viaţă foarte motivată, j-de-mii de interese: tehnologii de informatică, principii de sănătate, filozofii de viaţă, tehnici de spiritualitate etc. Oboseală cât cuprinde!

Am început o tehnică. Mă trezeam cu jumătate de oră mai devreme, îmi făceam o cafea (mare şi tare) şi stăteam de vorbă cu mine… în liniştea dimineţii! Îmi ordonam activităţile din acea zi. Le acordam diferite priorităţi, funcţie de importanţa lor pentru mine. Începusem să elimin activităţile la modă, le luam în considerare doar pe cele ce mă pot influenţa direct!

Mi-am dat seama că multe activităţi au o mică influenţă directă asupra vieţii mele, unele dintre ele chiar o influenţă nulă. Am început să le elimin. Am început să gândesc viaţa, nu să o trăiesc irosesc după principii şi obiceiuri învăţate/educate… care să te ducă la bătrâneţe “cu sufletul străin şi gol”.

Nu am făcut tehnici spirituale, recomandate prin diverse cărţi de înţelepciune. Mi-am ascultat imboldurile interioare, emoţiile: X e important, Z e inutil. Nu am aderat la nici o filozofie religioasă – spirituală, m-a paraşutat barza într-o familie de creştini – ortodocşi. Am căutat să mă cunosc pe mine, să cunosc ceea ce este important pentru mine. Să-mi cunosc capabilităţile, veleităţile, dar şi viciile, slăbiciunile, punctele slabe!

Am început să am timp. Am început să pun frână în vâltoarea vieţii! Am început să am timp pentru mine… nu numai pentru activităţile cotidiene. Am început să stau mai des şi mai mult de vorbă cu mine însămi. Am descoperit multe lucruri inutile pe care înainte, le făceam cu ardoare! Am început să nu mai am interese. Am început să fiu indiferent faţă de vâltoarea vieţii. Am început să nu mai am motivaţie de viaţă… Da! Dar mă simt implinit (cu sufletul plin, nu străin şi gol), îmi aştept cu seninătate moartea.

Gata cu amintirile, gata cu laudele!

09.22.11

Relativitatea bine – rău, concepţii despre viaţă

Posted in cultura, personale at 6:13 am

Neale Donald Walsch zice:

“…binele in viata ta nu vine de la altcineva. Cand realizezi acest lucru, vei fi liber.

Nu există niciun motiv şi nicio necesitate să te “dai bine” pe langa cineva sau să încerci să le intri în graţii. Rămâi aşa cum eşti, prin a nu te trăda pe tine însuţi. Pur şi simplu rosteşte-ţi adevărul cu candoare şi iubire.
Fii curajos pentru că ceea ce cauţi nu este în exteriorul tau. Nu este un cadou din partea altor persoane. Este al tău – să ţi-l oferi, nu să-l dobândeşti. Asadar, nu lăsa pe nimeni să te ia ostatic. Nici pe partenerul tău, nici pe şeful tău, nici pe familia ta… şi cu siguranţă nici pe Dumnezeul tău.”

Ce înseamnă “binele în viaţa ta“? Ce înseamnă “bine” în viaţă? Sunt şomer de multă vreme. Toate cunoştinţele mă compătimesc: “vai săracu’“. Societatea actuală spune că şomajul este un lucru rău. Lipsa sentimentului de frică de moarte, mă face să privesc viaţa din alt punct de vedere.

În ultimii 2 ani de job: stres cu caru‘. Motivele stresului erau diverse: colegi care fluierau în birou sau alte zgomote, urât gâdilitoare la ureche. Colegi care veneau bolnavi la servici, răciţi deseori: tuse, muci… microbi cu caru’ (alt car. Caru’ cu stres era prea plin. Unu nou… şi ăsta plin).

Viaţa la limita sărăciei: stres mai mic (vecinii cu ale lor maşini de găurit electrice şi nelipsuţii lătrători, ţinuţi prin case de marii chinuitori iubitori de animăluţe), microbi puţini.

Sunt practic 2 moduri de a trăi:

  1. job, bani, stres, microbi etc.
  2. şomaj, mărunţiş, stres mic, lipsă microbi etc.

Există cumva al 3-lea mod: job fără stres şi microbi? Daţi-mi adresa! Trimit CV.

Ce e bine şi ce e rău?

Tu te-ndeamnă şi socoate… Aaaa, asta e altă poezie.

09.17.11

Rămân de-modat – inteligenţa mea este depăşită

Posted in Inteligenţă emoţională, personale at 3:06 pm

În istoria omenirii au fost la modă diverse inteligenţe:

- prima dată era vorba doar de inteligenţă: IQ

- a ieşit inteligenţa emoţională! Am pis botu’, m-am adaptat. Blogul este dovada!

- vine o nouă luniniţă inteligenţă la capătul tunelului: inteligenţa sexuală!

Dovada: aici:

http://godessdiana88sex1.blogspot.com/2011/09/inteligenta-sexuala.html

La acest tip de inteligenţă nu pun botu’… am încercat… mi se ofileşte (botu’… ce! n-aţi mai văzut bot ofilit? vă dau adresa mea să mă vedeţi). Conform articolului, voi rămâne pe veci un pudibond ipocrit şi conformist! Ăsta îmi este destinul! Ursitoarele au fost de vină: mi-au prescris prea multă pudibolânzeală. Vai, vai, vai… cine ştie ceva medicamente pentru pudibodândeală? Ajutaţi-măăăă!

Se spunea (bancurile sunt martore) că sexul este al doilea creier la bărbaţi. Femeile au vrut şi vor, egalitate! Li s-a dezvoltat şi lor al doilea creier. Tot pe acolo, pe lângă centrul de greutate, nu pe la extremităţi ale organismului!

Bă! Constituţia României! Bagă-ţi minţile în cap! Există ministerul educaţiei, ministerul transportului, ministerul finanţelor, etc. fii în pas cu moda: înfiinţează ministerul sexului.

Maşinile sunt omniprezente, mai ceva ca aerul. Creşte c-ru oamenilor că scârţie maşina. SPORT! Ce aţi mai văzut sex static, cu mâinile în poale? Este cel mai ieftin sport, nu vă trebe’ minge, paletă sau tenişi. Doar costumul lui Adam: ăsta-i gratis.

Paler a minţit. A ajuns la bătrâneţe cu sufletul pustiu şi gol, că nu s-a f—t destul! Nu pierde-ţi vremea: SPORT!, pardon…. despre ce vorbeam scriam?

Uau! Îmi fac firmă! Fac cursuri de comunicare sexuală! Inteligenţa sexuală este brevetată (mi-au luat-o alţii înainte), eu brevetez comunicarea sexuală! Ieftin: bănci prin parcuri sunt… şomează, trebuie puse la muncă!

Uau! Titlu de articol beton: “comunicarea sexuală prin băncile din parc“. Nu mai dau idei, că mi le furaţi!

Bă, croitorilor! Mai faceţi un buzunar, între cele două!

Cu comunicarea am rezolvat-o! Să trecem la socializare: un site beton, mai ceva ca Google, un FaceBook al sexului! Staţi la coadă, nu vă băgaţi în faţă. Încă nu este pus în funcţiune! O nouă invenţie: sex prin e-mail. L-am dărâmat şi pe Yahoo!

Moşneagu’ ăla de 250 ani, a minţit: nu a muncit toată viaţa, a făcut sex sănătos, pe rupte. Cine ştie unde lovea când făcea antrenamente de arte marţiale! Arta o las în pace, nu o abordez precum comunicarea sau socializarea!

Magazinul viitorului; intră un cumpărător şi cere vânzătoarei:

- Sex vărsat aveţi sau numai la pungă! Aş vrea juma’ de kil (sau se dă la metru)!

Vaiii! Ce-i mai sănătos: râsul sau sexul?

09.16.11

Am râs, râd, voi râde

Posted in Inteligenţă emoţională, personale at 3:10 pm

Sunt multe subiecte de râs. Poţi să râzi de diverse lucruri cotidiene. Nu rân de oameni. Este un obicei al societăţii… în pauzele de o ţigară, fumătorii râd unii de alţii:

  • X nu ţine bine ţigara.
  • T nu zvârle fumul cum trebuie,
  • U stă cu picioarele cruciş şi puţin aplecat,
  • Y nu mai are ţigări,
  • W nu are frizura cum trebe’
  • Z are o pată pe obraz… i-a ieşit un coş!
  • j-de-mii de alte motive

Nu râd din astfel de motive. Depozitul meu de bancuri (ştiinţific se numeşte memorie), are nevoie de un suport extensibil… deja nu prea mai încap.

Fac umor, glume… râd de situaţii, nu de oameni. Într-o comunitate umană, în mediul de socializare (pauza de cafea, sucul pe terasă, cumpărături la magazin, etc.) se întâlnesc multe situaţii de care poţi glumi, râde. Imaginaţie să ai.

Trebuie ca şi partenerii de socializare să aibă minţi deschise! Să se prindă de poantă. Am păţit de multe ori (în vremurile de demult când socializam), coechiperii de grup social nu se prindeau de poantă. În astfel de cazuri apelez foarte mult la limbajul non-verbal: tonul vocii, gesturi semnificative, mimică a feţei, etc. depinde de situaţie.

Ce am constatat, cu obiceiul meu nonconformist de a face glume de situaţie? Sunt oameni ce posedă un simţ al umorului (minte deschisă) şi se prind de poantă, dar sunt mulţi ce posedă o minte… foarte restrictivă, nu acceptă bancuri decât dacă le spui clar înainte de a deschide gura:

- Alooo! Spun un banc (fac o glumă).

Ştiinţele medicale numesc astfel de oameni: tolomaci!

09.12.11

Omul spiritual – spiritualitate

Posted in cultura, personale at 9:43 am

Copiate dintr-un DEX online:

Spiritual explicaţie:

  1. Care aparține spiritului, privitor la spirit; ideal, imaterial; sufletesc; intelectual
  2. Inteligent, deștept, ager; dotat cu umor. – Care oglindește, exprimă, denotă inteligență, istețime, umor.
  3. Care aparține religiei sau bisericii; bisericesc, religios; duhovnicesc

Azi am fost curios ce zice DEX-ul. Am aflat şi lucruri noi. La punctul 2 zice: inteligent, deştept, dotat cu umor. Lucru vizibil în comportamentul meu cotidian, barza a pus la mine în traistă, când paraşutat pe Terra, mult umor. Dar celelalte două din faţă: inteligent, deştept, noutăţi pentru mine. Comportamentul meu, de vreo 40 ani, de care îmi aduc aminte nu a dat dovadă de inteligenţă. Chiar testele de IQ au fost normale! Dar, pe la partidele de bancuri, la care am luat parte, eram în frunte (ca păduchele: mic, negru şi în frunte)

Am avut o problemă întoarcere bruscă a vieţii. Nu am fumat niciodată, dar pufăiam la second hand, fumul expirat de alţi colegi care fumau. Prin pauze (la şcoli sau job-urile avute) ieşeam cu oamenii “la o ţigară“. Nu ieşeam să fumez, ieşeam pentru atmosfera relaxată: bancuri, poante, povestiri. Prin 2001 colaboram cu un coleg pentru a face un program (mare şi util). Colegul m-a atenţionat:

- Nu mai spune bancuri, lumea te va lua de bancagiu şi nu va crede că poţi face lucruri serioase!

În acele vremuri, oamenii erau triaţi: cu umor în glandă – serioşi. Omul cu simţ al umorului dezvoltat, automat era scos din categoria oamenilor serioşi.

Inteligenţa emoţională mi-a spus:

- Pune mască! Ciocu’ mic şi joc de glezne! Asta-i lumea, nu o poţi schimba!

M-am conformat, nu mai ieşeam la spus bancuri. Am avut noroc de dânsul Internet-ul, că mă răcoream scriind bancuri în site:

http://bancuri.programaredinpasiune.ro/

În acest 2011, viaţa mea a mai cunoscut o întoarcere. În mai, am simţit:

- Gata mascarada. Masca jos, gluma pe faţă!

Motiv pentru care mi-am schimbat şi blog-ul.

09.02.11

Sensul vieţii – Emil Cioran; conştiinţa

Posted in personale at 3:30 pm

Emil Cioran face parte din categoria filozofilor de evitat. Are scrieri prea plângăcioase. Cărţile lui, au creeat unor bipezi mai slabi de înger, stări psihice atât de nasoale de-confortante, încât au decis să-şi pună capăt zilelor şi au reuşit. Trăiesc numai noaptea, pe cerul patriei noastre!

Conform teoriei evoluţioniste a lui nenea Charles Darwin, în întreaga viaţă, acţionează legea selecţiei naturale: specimenele slabe: halt, coboară la prima!

Domnul Emil Cioran era o mână a mamai natură. Scria, îndrumat de legea selecţiei naturale: bipezii slabi de înger, coborau le prima!

Totuşi, ‘mnealui Emil Cioran, a scos din mintea-i creaţă şi niscavai vorbe adevărate:

“Oamenii se împart în două categorii:

  1. cei care cauta sensul vietii fara sa-l gaseasca si
  2. cei care l-au gasit fara sa-l caute.”

Mă încadrez în categoria 2. Nu mi-am propus să caut sensul vieţii! Ceva am găsit! Nu sunt sigur că e ăsta! Inteligenţa emoţională îmi sugerează:

- Dă-l în colo de sens al vieţii! Trăieşte, nu căuta.

Am impresia că sensul vieţii este legat de conştiinţă. Ideea mi-a venit citind cărţile scrise de Carlos Castaneda. Vechii tolteci aveau o practucă laborioasă ce le creştea conştiinţa şi… la un oarecare nivel se sinucideau – aruncau acest corp de carne – salvându-şi conştiinţa.

Nu-mi propun să descriu ideile toltecilor. Cărţile lui Castaneda sunt disponibile. Urmez îndemnul inteligenţei emoţionale: merg înainte, nu studoez trecutul. În viitor?  Sunt guri care prevestesc că această criză se va finaliza cu un salt în conştiinţă. Şi aici sunt multe de citit! Dacă intereseaza, aruncaţi un ochi pe:

salt-in-constiinta.blogspot.com

Saltul în conştiinţă implică controlul minţii personale. Voi mai scrie câteva păreri personale.